Bookfest Ediţia 2014

Bookfest, cel mai mare eveniment al industriei din România, are loc în acest an în perioada 28 mai – 1 iunie, la Romexpo. Salonul de carte a ajuns la a IX-a ediţie şi aduce în faţa publicului larg peste 150 de expozanţi, care vor prezenta aproximativ 1.000.000 de volume.

Vizitatorii sunt aşteptaţi la Romexpo cu peste 300 de evenimente: lansări de carte, dezbateri, şedinţe de autografe, concerte, dar şi proiecţii cinematografice. Copiii sunt răsfăţaţii salonului de carte şi asta nu doar în ziua de 1 iunie. Lor li s-a pregătit un spaţiu special, unde se pot juca, bucurându-se de lansări de carte dedicate celor mici. De asemenea, prichindeii pot participa la ateliere de teatru şi desen.

La ediţia din acest an, vor da cuvenita strălucire salonului de carte Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu,  Oana Pellea, Aurora Liiceanu şi mulţi alţii.

Invitatul de onoare al Salonului Bookfest va fi Polonia. Sub sloganul „Quo vadis Polonia? Spre următorul Nobel”, Institutul Polonez pregăteşte pentru Bookfest 2014 o serie de evenimente menite să promoveze literatura polonă.

Accesul la Bookfest cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.

 Programul de vizitare va fi următorul:

– miercuri, 28 mai: 10:00-20:00;

– joi, 29 mai: 10:00-20:00;

– vineri, 30 mai: 10:00-21:00;

– sâmbătă, 31 mai: 10:00-21:00;

– duminică, 1 iunie: 10:00-20:00.

Sursa foto.

Claudia MIHĂLCESCU