Cum să alegem vinul potrivit

Să încercăm a dibui pe axa timpului de când datează procesul de fabricare a licorii lui Bacus poate fi destul de complicat, mai ales când datelor ştiinţifice li se adaugă numeroase mituri care nu fac decât să ne întărească sau stârnească plăcerea delectării unui vin bun.

Judecând atent cuvintele care fac referire la această băutură, putem zice, fără să greşim prea mult, că nu e vorba doar de un aliment, o simplă băutură, este un ingredient care înnobilează mâncarea, este partea intelectuală a acesteia, după cum spunea Alexandre Dumas, este o cultură în sine. Numeroase sunt regulile când vine vorba de alegerea unui vin, a paharului corespunzător, deschiderea sticlei, decantarea (limpezirea unui lichid care conține particule solide în suspensie), dar şi răsplata e pe măsură!

food-wine

Iata câteva indicii pentru alegerea vinului în funcţie de mâncarea servită:

Deserturi (prăjituri, îngheţată, ciocolată, fructe etc.) – sunt recomandate vinurile dulci, precum Vin Sato, Muscat, Madeira sau vinurile vechi.

Mâncăruri prăjite, afumate, din carne de miel, porc, vită, conserve etc.  – sunt recomandate vinurile de culoare roşu aprins, precum Cabernet Sauvignon, Petite Sirah, Malbec.

Mâncăruri cu o aromă bogată (bucătăria indiană, mediteraneană, marocană)- sunt recomandate vinurile roze seci.

Mâncăruri cremoase (supe-creme, paste, bucătăria franceză)- sunt recomandate vinurile albe şi aromate, precum Chardonnay, Marsanne.

Mâncăruri picante (bucataria indiană şi chinezească) – sunt recomandate vinurile albe şi dulci, precum Riesling, Moscato, Chenin Blanc.

Mâncăruri pe bază de legume (salate, legume prăjite sau sote) – sunt recomandate vinurile albe şi seci, precum Muscadet, Sauvignon Blanc, Pinot Gris.

În ceea ce priveşte temperatura optimă pentru servire, aceasta diferă după cum vinul este unul alb sau roşu. Astfel, vinurile roşii se servesc la temperaturi mai ridicate, între 18-20 de grade C, temperaturi care permit eliberarea aromelor care îl compun, pe când cele albe se servesc la temperaturi care variază între 4-12 grade C. Un rol important în această privinţă îl au vechimea vinului şi conţinutul de zahăr.

Pentru ca savoarea vinului să fie eliberată şi culoarea pusă în valoare, este necesară alegerea unui pahar potrivit. Vinul roşu se serveşte în pahare cu pântec mare şi deschidere mică, permiţând răspândirea aromelor şi delectarea privirii cu minunata culoare rubinie. Vinul alb pe de alta parte, se serveşte în pahare de dimensiuni mai mici, care permit păstrarea rece a temperaturii acestuia, conferindu-i în acelaşi timp o anumită eleganţă.

iStock_two-wine-glasses

Sursă foto.

 

Ioana BUCUR